CUMPĂRĂM PUNCTE ANRP

OFERIM CELE MAI BUNE PREȚURI DE PE PIAȚĂ

Cumpărăm / Intermediem vânzarea de puncte ANRP și decizii de compensare / dosare ANRP

De ce să colaborezi cu noi?

SERIOZITATE

PROMPTITUDINE

TRANSPARENȚĂ

ASIGURĂM SIGURANȚĂ, CONFIDENȚIALITATE ȘI TRANSPARENȚĂ TOTALĂ

Toate actele sunt verificate de avocați specializați, plățile se fac prin transfer bancar, iar contractele se încheie la notariat.

CONSULTANȚĂ DOSARE ANRP LEGEA 10/2001 ȘI LEGEA 165/2013

Oferim consultanță privind soluționarea/urgentarea dosarelor înregistrate și pentru contestarea deciziilor/evaluarilor ANRP.

SCURT ISTORIC AL ANRP ȘI AL DESPĂGUBIRILOR ACORDATE PERSOANELOR ÎNDREPTĂȚITE

     Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) este o instituție a statului român care are ca obiect de activitate coordonarea și aplicarea legislației privind retrocedarea către persoanele îndreptățite (foștii proprietari sau moștenitorii acestora) a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist, în scopul unei despăgubiri juste, în natură sau echivalent, a acestor persoane. Inițial, cf. prevederilor Legii 10/2001 (link), foștii proprietari au fost despăgubiți prin acordarea de acțiuni la Fondul Proprietatea, iar începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a Legii 165/2013 (link), despăgubirile constau în acordarea de puncte de despăgubire (cunoscute drept puncte ANRP). Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) este cea care emite deciziile de compensare prin puncte. Fiecare punct emis de ANRP are valoarea nominală de 1 leu.

Deținătorii de puncte ANRP au, cf. Legii 165/2013, două posibilități de valorificare a acestor puncte:
  1. Cumpărarea de terenuri la licitațiile ce vor fi organizate de Agenția Domeniilor Statului săptamanal, prin videoconferință, dupa ce va fi întocmită o situație centralizatoare a tuturor proprietăților imobiliare ale statului român;
  2. Valorificarea punctelor în numerar, cu îndeplinirea cumulativă a două condiții: nu se pot converti într-un an mai mult de 20% din totalul punctelor (ceea ce presupune eșalonarea plăților pe durata a 5 ani), iar valoarea unui titlu de plată nu poate fi mai mica de 20000 lei.
AI ÎNTREBĂRI? TE PUTEM AJUTA CU O CONSULTANȚĂ GRATUITĂ

“We had such a great time. Everything went over smoothly and our guide was very knowledgeable. I would absolutely recommend them to anyone. They really exceeded my expectations. I know I'll be back for sure!”
Amy Johnson
Adventurer
“Amazing trip; Great whitewater, food, and awesome guides. We had an excellent trip. Big group, but easily accommodated by Thrillz Co. The food was amazing, the weather was perfect, and the rafting was fun”
Doug Martin
Adventurer
Vrei să afli mai multe informații sau să colaborăm?
Tel: 0712345678
Email: test@test.com